Mai puțin înseamnă mai mult

Written by on iunie 18, 2013

Trăim într-o perioadă intensă și plină de informații, produse alese, promoții sofisticate, networking de calitate, acte de caritate, evenimente senzaționale,biografii pompoase,psihologie, scandaluri perimate, bărbați feminizati și multe gene…false… În tot acest context, titlul acestui articol nu Înseamnă ca voi face aici o pleodarie pentru ca oamenii să astepte să primeasca din darurile universale fără a face nimic pentru asta, ci dimpotrivă ca ei să fie ceea ce fac și să aibă ceea fac.
Oamenii vor atât de multe lucruri care sunt, culmea, unele chiar în contradicție. Vor să aibă o mașină mare, dar declară că nu vor să polueze! Vor să lucreze eficient, dar nu vor să renunțe la obiceiuri proaste! Vor să fie priviți ca profesioniști, dar au un cv departe de experiența avută! Vor să facă doar ceea ce le place, dar nu se prea gândesc la cum îi impactează și pe cei din jur! Vor să fie recunoscuți pentru ceea ce fac, dar exersează o falsă modestie de fiecare dată când primesc un compliment! Vor să aibă dreptate, dar nu vor să fie nefericiți! Vor să fie credincioși, dar nu vor să fie smeriți! Vor să fie iubiți, dar știu să primească!…
De fapt, care sunt nevoile oamenilor, care sunt dorințele lor autentice și care sunt aspirațiile care ne fac cu adevărat fericiți? De ce au oamenii nevoie?!? De atât de puține…
Pe scara motivațiilor vieții, nevoile și trebuințele constituie cele mai de jos trepte ale existenței umane.  Trebuințele si nevoile sunt cele de natura fiziologică, de siguranță, materiale și atât. Restul sunt dorințe, sunt aspirații, idealuri, viziune și misiune. Oamenii nu pot trăi și nu-și pot comunica aspirațiile, idealurile, visiunea și misiunea până când vor crede că au atât de multe nevoi de îndeplinit! Este incredibil câți oameni trec prin viață supraviețuind la nivelul nevoilor multe, pe care cred că le au și nu vor să treacă mai departe spre trăirea frumoasă a visurilor lor!
Oamenii își exprimă motivațiile vieții lor indiferent pe ce treaptă ar fi prin intenții, gânduri, emoții sau cuvinte. Dar intențiile, gândurile, emoțiile, cuvintele, hrana sau kilogramele sunt doar câteva dintre exemplele care ne arată că mai puțin înseamnă mai mult! Mai putine intenții negative vor genera un risc scăzut de lăcomie, judecată… Mai puține gânduri și emotii negative ne vor salva de depresii, anxietate, stres… Mai puține cuvinte prost folosite vor crea loc pentru o exprimare mai aproape de sensul nostru…Mai puțină hrană nesănătoasă va aduce vitalitate, energie creatoare, poftă de viață… Mai putine kilograme vor aduce sănatate trupească și putere de munca.
S-a demonstrat că intențiile oameilor sunt, de obicei, curate, creatoare de viață în jur prin acțiunile manifestate. Chiar și cei mai mari dictatori și teroristi prezenti în istoria noastră au pornit din intenția de a aduce o schimbare pozitivă în viața comunităților lor! Filtrele prin care trece intenția, însă, sunt murdărite de praful depus în mintea oamenilor pentru că ei rulează aceleași filme vechi, nu foarte reușite. Astfel că, este foarte probabil ca o intenție bună poate ieși din filtrul minții strâmbă daca nu este observată pe tot traseul ei!
Filtrele intentiei sunt gândurile, emoțiile, cuvintele. Pentru a exemplifica, dacă suntem atenți în jur și chiar la noi înșine să observăm cât de des folosim cuvântul “trebuie” în limbajul uzual pentru niște actiuni care nu sunt, cu siguranță, de natură extremă, nu sunt de viață sau de moarte și, mai mult decât atât, nu fac decât să te țină și mai strâns de același nivel distructiv de nevoi, de dependență, neliniște, judecată, furie sau resentimente…
Dacă facem un exercițiu prin care să inlocuim cuvântul “trebuie” în situațiile care nu îl cer cu alte verbe vom vedea cum viața o va lua într-o direcție mult mai clară, mult mai comunicativă, mai eficientă în ceea ce privește diferențierea clară a nevoilor și trebuințelor de dorințe și aspirații, în toate raporturile de comunicare cu oamenii din jur, în atingerea scopurilor pe care le avem. “Îmi trebuie urgent raportul asta!” se va transforma în “Te rog să predai raportul ăsta!” “Am nevoie de bani să-mi cumpar o mașină!” se va transforma în “îmi doresc să am o mașină pentru a mă deplasa mai ușor!” “ Trebuie să fii în ton cu lumea!” se va transforma în “Ar fi bine pentru tine dacă te-ai integra în societate fiind tu”.
Cuvintele au o putere extrem de mare iar limbajul nostru ne ofera o gramada de alternative pentru a le folosi pe cele care ne aduc împlinire, prosperitate și fericire pe termen lung. Mai puține cuvinte negative, nefolositoare sau prost alese înseamnă o mai bună exprimare, o mai eficientă comunicare și țeluri mai usor de atins.
Din 25000 de cuvinte pe care oamenii le rostesc în fiecare zi, cum credeți ca ar fi daca s-ar folosi macar 23000 de cuvinte pozitive, potrivite in contextul cresterii noastre interioare, profesionale, al sanatatii noastre fizice si mentale? Cum ar fi dacă oamenii ar alege să-și folosească simțurile mai puțin în contextul unor intenții, gânduri, cuvinte negative care ni se adreseaza? Cum ar fi dacă oamenii ar fi surzi atunci cand li se taie aripile cu cuvinte dureroase? Cum ar fi dacă oamenii ar fi orbi la toate exemplele și “modelele” pe care le vedem la televizor? Cum ar fi dacă oamenii ar gusta mai puțină mancare nesănătoasă? Cum ar fi dacă oamenii ar alege să miroasa mai puțin “resturi” și ar mirosi mai multe flori? Cum ar fi dacă oamenii ar accepta și ar opri semnalele negative de la cei din jur care ne rup de viața trăită frumos? Cum ar fi dacă am trăi mai puțin în haos și am prefera mai mult echilibrul? Celebrul citat scris de poetul Robert Browning în 1855, “Mai puțin înseamnă mai mult” l-a inspirat pe unul dintre pionierii arhitecturii moderne, Mies Van der Rohe și pe multi alții care au afirmat că acest citat i-a făcut să vadă lumea într-un nou mod…mai bun…
Există de atunci o dorință tot mai mare către elocvență și simplitate a tuturor lucrurilor care ne înconjoară. Oamenii vor să se indrepte către aceste valori de la excese, de la exagerari, de la anomalii…Este în beneficiul omenirii să-și aducă aminte constant ce are cu adevarat importanță care este samânța din care va crește viața noastră real.
Acțiunile care par minore în viața fiecăruia devin tot mai mari dacă le acordam atenție zi de zi. Ele generează o transformare majoră în conștiința oamenilor, în atitudine, în manifestarile lor. Ele creează o adevarată mișcare de schimbare a vieții în care ne aflăm. Alegerile mărunte de zi cu zi vor aduce shimbarea în viețile noastre și în lumea din jur. Fiecare alegere conștientă și atentă creează o lume reală și conștientă. “Mai puțin e mai mult…” nu este o altă filozofie, ci reprezintă un mod de viață care ne poate scoate din zona de confort, ne recalibrează și ne determină să ne explorăm potențialul și ne ajută să realizăm ca inspirația, aspirațiile și misiunea (scrisa pe scurt !) ne vor schimba viața!

Tagged as , , , , ,



Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *





Search
Please visit Appearance->Widgets to add your widgets here