Ce m-au învățat 15 ani de afaceri în familie
De la magazinele de la colțul blocului la top companii globale, 90% din totalul companiilor înregistrate în lume sunt afaceri de familie. Sunt implicată activ în business-urile noastre de familie de peste 15 ani. Nu înseamnă că le știu pe toate, că am terminat de învățat sau că nu voi/vom mai greși. Ci înseamnă că vă voi împărtăși o mică parte din experiența construită cu scopul de a vă încuraja pe voi, cei care lucrați în familie că se poate! Business-urile de familie chiar rodesc și nu doar profesional, dar, mai ales personal!
Ce am învățat eu în toți acești 15 ani? În primul rând să fiu și să rămân optimistă 🙂 ! Pentru că:
1.Să definești și să rămâi focusat pe viziunea și misiunea companiei tale poate fi salvator în orice situație conflictuală cu membrii familiei tale.
Când ați hotărât să lucrați împreună ați făcut-o pentru că unul dintre voi sau toți ați avut un vis sau ați aderat la unul. Ai transformat visul în viziune, viziunea în misiunea pe care ați transmis-o angajaților voștri prin valorile voastre arătate zi de zi. Nu e ușor să crești un business de familie pentru că sunt multe emoții implicate, dar o soluție salvatoare de fiecare dată o poate reprezenta “racordarea” la viziunea și valorile care v-au adus împreună.
2. Să fii parte, să construiești un business de familie nu e pentru toată lumea.
Oamenii de multe ori rezistă ideii de a face afaceri cu soții, părinții sau copiii, deoarece ei cred că aceste relații suferă ca urmare a muncii împreună – și acest lucru chiar se întâmplă!
Un lucru care merită spus în față este că, dacă aveți lupte personale de orice natură în dinamica familiei să nu credeți că lucrul împreună într-o afacere de familie va ajuta la îmbunătățirea acestor conflicte! Dimpotrivă, veți avea în plus un alt stres și nici o familie nu are nevoie de asta. E greu să nu amesteci discuțiile de afaceri cu interacțiunile familiale. Am văzut-o (și încă o văd) de neunumărate ori…
Vestea bună e că puteți lua măsuri pentru a ocoli astfel de dezordini, cum ar fi adoptarea unui cod de conduită în domeniul afacerilor familiale sau angajarea unuia sau mai multor consultanți pe diverse arii ale business-ului – așa cum am făcut si noi – pași care s-au dovedit a fi extrem de valoroși pentru dezvoltarea business-urilor. Nu am urmat întotdeauna cele mai bune practici, dar am recunoscut întotdeauna câteva reguli evidente, cum ar fi separarea timpului de muncă și a timpului personal, sau recunoaștrea pe drept a meritelor tuturor celor implicați.
3. Să ai o experiență anterioară în alte business-uri/ companii e foarte important.
Studiile spun că minim 3 ani ar fi bine să lucrezi în altă parte pentru a începe cu o experientă relevantă și a contribui în familia ta. Am făcut și noi asta și ne-a ajutat enorm.
4. Să reușești să “predai” business-ul unui lider (adevărat) din afara familiei poate împlini viziunea familiei și aduce succesul business-ului.
Odată ce business-ul crește, el are nevoie de un proces de recrutare smart, menit să găsească un lider experimentat ideal pentru a-și îndeplini rolul. Acest om e bine să fie tipul de persoană care dorește să dezvolte lideri mai tineri în jurul lor – inclusiv membri ai familiei care dețin afacerea. Acești lideri întăresc business-ul și întăresc “fondul de talente” al familiei.
5. Să îți păstrezi membrii familiei conectați prin comunicare deschisă și să lași dreptatea ta și orgoliul deoparte, acstea pot aduce claritate tuturor celor implicați.
Provocările din munca de zi cu zi, diferențele de opinie, nestabilirea clară a rolurilor în organizație sunt doar câteva din capcanele care pot fi întinse membrilor familiei ce lucrează împreună. Întâlnirile frecvente, comunicarea orientată către soluții, aderarea la o viziune comună pot aduce claritate și pot elimina norii neînțelegerilor.
6. Să te educi și să înveți continuu chiar reprezintă o cheie care descuie secretele oricărui business.
Vezi industria ta, concurența, trendurile economice și iesi din zona de confort ca să participi la cursuri, workhop-uri, conferințe și îți va fi mult mai la îndemână să manageriezi business-ul, mai ales dacă vrei să crești.
7. Să împărtășești bucuria rezultatelor companiei tale cu membii familiei reprezintă unul dintre cele mai înălțătoare și pline de împlinire momente.
Când ești cu cei dragi pe același drum, depășind atât de multe obstacole și vezi că ai rezultate pentru că ați muncit ÎMPREUNĂ simți că “unde-s doi puterea crește” are într-adevăr reprezentare în realitate!
+ bonus: Să îți convingi partenerii de business din familie să adopte tehnologia constituie un mare avantaj competitiv și te ajută să fii cu un pas înaintea competiției. Este esențial în 2019 ca toate generațiile care lucrează împreună să lucreze și să îmbrățișeze tehnologia pentru că ea reprezintă – în era în care trăim-instrumentul și vocabularul oricărui business înfloritor.
Întotdeauna am fost pasionată de tehnologie. În business-urile noastre am fost adesea inovatori în ceea ce privește concepte comunicate în mediile online ( de ex: produse bio certificate – am fost primii care am comunicat acest concept în anul 2005 și ne-am asumat o părere pertinentă), am avut primul shop online din industria noastră, am introdus sisteme de CRM cu partanerii noștri din vremuri timpurii, am creat aplicații, gadget-uri care să ne susțină activitățile de fiecare dată.
Mă întreabă mulți oameni dacă merită (pentru nervii mei, ai noștri) să lucrezi în afaceri de familie și dacă aș face la fel. Răspunsul e: un MARE DA!
Să lucrez în afaceri de familie a fost un act de curaj dar cel mai mult reprezintă un act de asumare a provocării de a (ne/mă) dezvolta continuu atât profesional, dar foarte mult personal, și nu oricum, ci împreună!