Cum pot sa-mi doresc prieteni doar sa-i am la nevoie? Adica atunci cand mi se intampla fizic ceva rau, atunci cand am o problema sentimentala sau atunci cand n-am bani sau am nevoie sa-mi schimb jobul sa vreau sa am prieteni? Cu alte cuvinte, imi doresc sa mi se intample diverse lucruri nasoale, pe care le astept ca sa pot beneficia de prietenii mei ca altfel de ce i-as mai avea?
Cam la asta s-ar rezuma teoria asta cu “Prietenul la nevoie se cunoaste!” : sa-mi strang cat mai multi prieteni, din diverse grupuri (ca nu stii niciodata cand ai nevoie…) sa le dau din timpul meu cand ei la randul lor au nevoie de mine (!) si apoi sa astept sa mi se intample ceva rau ca sa-i pot contacta sa imi returneze timpul lor si “serviciile de prietenie” pentru care am platit…Suna rau, stiu, asa pusa problema! Dar asa se vede din afara. De fapt, cat timp ne petrecem timpul cum oamenii dragi noua, pe care ii numim prieteni, pentru a rade si a ne simti bine?
Asa ca, pornind de aici, urmeaza niste intrebari care imi vin firesc dupa astfel de constatari:
De ce am nevoie de prieteni, de fapt? Inca din antichitate, Aristotel spunea ca “un prieten este un suflet unic care locuieste in doua corpuri”. Inspirat sau nu, acest citat ma duce oare intr-o zona iluzorie sau idealista? Din ce perspectiva sa apuc explicatia, oare? Este iluzoriu oare sa crezi si sa speri ca poti gasi un prieten adevarat in zilele noastre? Sau este doar o perceptie sociala idealista impamantenita deja in noi ca fiind de neatins si ca doar “unii care au noroc” dau peste prieteni adevarati. Subiectul asta cu norocul este extrem de frecvent uzitat astfel ca aud deseori: “lui x ii merge bine pentru ca a avut noroc” sau “y a avut noroc si a dat peste niste oameni extraordinari, niste prieteni adevarati care il salveaza de fiecare data cand are probleme…”
Chestia asta cu norocul este atat de superficiala, incat nici nu prea merita tratata. In aceasta era a cunoasterii de sine cu totii am inteles, cu siguranta, ca nu exista noroc, exista doar multe, multe sanse pe care le primim ca sa ajungem sa fim cine vrem sa fim si cine trebuie sa fim, pentru a ne desavarsi darul si misiunea pe care am primit-o. Nu ne nastem cu o stea in frunte sau cu semne care denota ca mai tarziu, in viata, vom fi norocosi. Alunita pe care o avem in frunte nu ne va face mai norocosi, doar ca ne-am nascut cu ea in frunte, ci cunoasterea noastra profunda, acceptata (nu resemnata) urmata de actiunile indreptate in directia pozitiva a evolutiei noastre ca OAMENI si atat! Este mai convenabil, stiu, sa ne gandim ca oricine altcineva care a facut sau pare sa fi facut ceva cu viata lui…a avut noroc…! Si atat! Nu a muncit cu el, nu si-a sacrificat lenea si “principiile” indoctrinate la un moment dat pentru ca a vrut ceva de la viata lui! Nu e vorba de noroc, e vorba de alegerea pe care a facut-o cand a vrut sa iasa din zona de obisnuinta, de confort si atunci a primit cu sufletul deschis informatii valoroase si oameni potriviti. La fel se intampla si cu “norocul” de a gasi prieteni adevarati.
Prietenii buni nu apar in viata noastra by default pentru ca suntem norocosi, ci pentru ca la un anumit moment dat, in care ne-am deschis sufletul, catre noi si catre niste oameni, am inceput sa dam…Ce le-am dat? Le-am dat orice fara sa asteptam nimic in schimb. Le-am dat fara sa vrem sa-i schimbam si sa-i facem jucariile noastre perfect functionale. Le-am aratat si le-am dat o parte din noi, asa cum suntem noi, de fapt, cu totii: oameni, plini de bagaje grele pe care le caram dupa noi din copilarie si din alte experiente, pe care, atunci cand hotaram le lasam jos, chiar daca si pentru un moment, devenim impacati cu noi, puternici, afectuosi si irezistibil de curati. Si atunci, raspunsul curge la intrebarea de mai sus: De ce am nevoie de prieteni, de fapt? Pentru ca m-am nascut pe lumea asta, primind darul perfect, viata, ca sa o dau mai departe celor asemenea mie prin cuvinte simple, dar rostite cu maretia sufletului meu pur, prin gesturi afectuoase care depasesc granita studierii limbajului corpului, prin experiente insufletitoare pline de optimism, prin bucuria de a rade sanatos cu cineva…Nu am cum sa ma fi nascut sa fiu o victima, pentru ca nimeni nu se naste asa. Indiferent in ce conditii ne nastem sau de unde venim, cu totii ne nastem curati, puternici si pregatiti sa mergem pe drumul nostru. Chiar daca mostenim niste coduri in ADN-ul nostru, fiecare dintre noi putem alege “the perfect plan” pentru noi. Si atunci, cand realizam ca nu vrem, in primul rand, si apoi ca nu suntem “victime” nu ne vom cauta prieteni cu care sa ne “lingem ranile” inexistente de multe ori si chiar sa cream unele, ci vom cauta niste oameni care sa primesca ceea le le dam noi si care sa simta, la randul lor, sa ne daruiasca iubirea de oameni pe care fiecare dintre noi o poate da.
Ce sunt prietenii si cum ar trebui sa fie ei? Cu siguranta ca exista niste momente in viata noastra cand intalnim un om, cu care simtim ca suntem extrem de compatibili, cu care avem atatea lucruri in comun si cu care radem mult…Abia asteptam apoi sa-l reintalnim ca sa avem aceeasi stare minunata. Contiunand ideea de mai sus, in momentele in care poarta sufletului nostru s-a deschis si am primit acolo pe cineva care poate imparti cu noi aceleasi valori pe care le-am crescut noi pana atunci, ne vom atasa de acel om si vom avea repede tendinta de a-l eticheta drept prieten. Din experienta, acesti oameni raman prieteni pentru o perioada foarte indelungata, chiar pe viata, mai ales daca vor creste in acelasi spirit, acela al descoperirii continue si al traiului vietii plin de pasiune. Indiferent de ceea ce vor ajunge sa lucreze sau unde vor locui, acesti oameni vor pastra pentru totdeauna in sufletul lor dorinta si bucuria de a fi intalnit macar o data in viata un prieten bun. Viata traita, adica viata personala a fiecaruia, care devine implinitoare, indiferent de blocajele mentale sau de experiente mai putin placute, viata plina de pasiune care ne conduce la bucuria de a ne trezi in fiecare dimineata sunt lucrurile de baza care leaga doi oameni pe termen lung.
Pe termen scurt insa, oamenii se leaga de niste ratiuni, care, daca stau sa ma gandesc par atat intortocheate, negative si cel putin ciudate. Dar nu sunt, ele sunt doar niste proiectii gresite ale mintii noastre provenite din educatie, din influenta sociala, din acel “trebuie sa am” permanent…Atatea asa-zise prietenii sunt bazate pe interese de tot soiul: de a fi “prieten” cu cineva pentru ca atunci cand nu am ceva (material vorbind) sa-mi sara in ajutor, de a fi “prieten” cu cineva care provine dintr-o familie buna si are un cerc de prieteni atat de elevat, de a fi “prieten” cu cineva care cunoaste atat de multa lume si poate cunosc si eu oameni care ma pot ajuta, de a fi “prieten” cu cineva care ma asculta de fiecare data cand am probleme, de a fi “prieten” cu cineva pentru ca am cu cine sa ies sa-mi pierd vremea, de a fi “prieten” cu cineva pentru ca acolo, in grupul lor, toti ma asculta si fac cum spun eu…Cati dintre noi nu am avut aceasta calitate de “prieten” regasindu-ne macar intr-una dintre categoriile de mai sus??? Si acum vine intrebarea: De ce vrem sa fim astfel de prieteni? Chiar ne place sa fim asa? Nu plecam de fiecare data scarbiti de noi si de comportamentul nostru superficial dorindu-ne sa scapam de energia negativa acumulata…datorita noua, nu lor?!? Ce ne tine atunci?
Conditia sociala pe care am dobandit-o, banii, mila, starea mea de victima la care nu vrem sa renuntam, asa-zisul statut de “lider” de grup, prost inteles? Niciuna dintre ele…doar noi! Odata ajunsi la un nivel de intelegere profund al mintii noastre si al sufletului nostru, odata ce ne vom lepada de programele copilariei, blocajele, prejudecatiile si bagajele nedorite din mintea noastra si devenim NOI, din nou, se va deschide poarta…
Uitati-va la copiii de 2-3 ani care incep sa socializeze: cand se intalnesc se iau de mana, se saruta si se joaca curat… Ei nu au nicio obligatie fata de nimeni, nu vor de la celalalt copil decat sa se joace, sa alerge si sa rada impreuna. Atat! Pentru ca, de fapt, nu exista obligatii in prietenie pentru ca prieteniile nu sunt tranzactionale. Prietenia este o derivata a dragostei si, oricat de idealist ar suna, dragostea adevarata nu poate fi decat neconditionata! Nu exista nici mila, exista compasiune doar, care ne duce atunci la un alt nivel de relationare cu acel om, dar nu de prietenie. Nu exista nici false realitati despre noi in relatia cu asa-zisii prieteni, adica daca noi credem ca suntem liderii acelui grup si ca traim ca sa-i conducem si ajungem chiar sa credem ca avem o responsabilitate acolo, it’s so wrong! Nu avem cum sa fim buni lideri daca ne place intr-un mod vanitos acest lucru, daca ne place acel grup doar pentru ca ne asculta sau daca nu vrem altceva decat sa ne asculte, fara sa ne gandim la ei, la ce-si doresc ei, fara a fi manipulati. In situatia asta putem doar sa ne intoarcem la noi, sa ne constientizam comportamentul si sa ne luptam cu orgoliul nostru in orice moment…
Cum se pot gasi prietenii potriviti?
Imi vine sa raspund ca pe Facebook…sau alte retele de socializare:) dar cred ca aici raspunsul este simplu: prietenii buni vor aparea atunci cand suntem pregatiti, in momentele in care chiar ne dorim sa fim noi, fara masti, fara prejudecati, fara programe, chiar si pentru o perioada. Noi interactionam cu multi oameni in toate momentele vietii noastre, dar tindem sa-i ignoram pe multi dintre ei pentru ca credem ca nu avem niciun interes atunci sa socializam. Este asa de mare diferenta intre a socializa si a te imprieteni cu cineva! Declarativ, stim ca la cocktailurile de business, la evenimente simandicoase, pe retelele de socializare nu vom putea decat socializa…adica nu vom face altceva decat sa ne integram intr-un grup social prin ceea ce mintea noastra ne dicteaza sa spunem asa cum” se cuvine” in momentul respectiv. Da, si vom putea chiar sa fim sufletul petrecerii daca asa ne dorim sa ne perceapa lumea. Admir puterea mintii noastre de a crea aceste proiectii asupra comportamentelor noastre dar o dispretuiesc atunci cand se lasa condusa de blocaje, fara sa lase curatenia sufletului nostru sa iasa la iveala. Atunci cand nu vom avea niciun interes sau nicio asteptare, cu siguranta ca si dintr-o simpla socializare ne vom putea crea si creste relatii de prietenie durabile pentru ca oriunde mergem exista alti oameni, la fel ca noi, dornici sa exploreze viata si sa o traiasca cu bucurie sub toate formele ei.
Care sunt tipurile de prieteni?
“Cei rai nu au decat partasi; voluptosii, tovarasi de orgii; oamenii de afaceri, asociati; oamenii politici aduna pe nemultumiti; cei mai multi oameni fara ocupatie au relatii, principii au curtezani; doar oamenii virtuosi au prieteni. – Voltaire sau “Ce se aseamana se aduna”. Este clar ca oamenii se ghideaza dupa actiunile lor cand isi definesc prieteniile. Asa cum zicea si Voltaire, exista niste valori indestructibile care ne duc catre o prietenie la fel de valoroasa. Asa ca voi enumera o suita de cuvinte mari care, cu siguranta, ar trebui sa faca parte din fiecare dintre noi atunci cand alegem ca vrem sa fim…prieteni pentru cineva: sinceritatea, apoi derivata de aici loialitatea, intelegerea si daruirea, si aici ar trebui sa fie vorba de acel cuvant, ajutor, neconditionat, pe care il oferim cu totii prietenilor nostri atunci cand simtim ca este nevoie pentru a intregi evolutia lui si atat. Nu in ultimul rand, este vorba de capacitatea de a iubi, de a ne manifesta iubirea fata de oameni, simpla, fara “dar” si fara “poate”.
Filozofii, in decursul timpului, au sustinut ca “prietenia este o sursa de fericire personala”. Eu simt fericire in momentul in care scriu despre prietenie si ma gandesc la prietenii mei. Simt ca ei, prietenii mei, asa putini cati sunt, au un drum comun cu al meu, acela al descoperirii si redescoperirii continue. Simt ca ei, prietenii mei nu sunt victime si nu au nevoie de mine pentru ca ne suntem complementari reusind sa ne dam unii altora de fiecare data o parte din sufletul nostru. Simt ca eu si prietenii mei nu ne mai asteptam sa primim cu orice pret atentie provenita din orice teama care inca ne-ar mai putea macina… Simt ca prietenii mei sunt parte din inspiratia mea de a face bine zi de zi. Simt ca singura noastra nevoie comuna este aceea de a impartasi cunoastere, pasiune si iubire.
