Chiar si legile matematicii sau fizicii se dovedesc a nu fi absolute si cu toate acestea legile noastre, ale oamenilor capata o putere tot mai mare devenind niste centrii de putere extrem de apasatori pentru omenire. “Legile nescrise” ale oamenilor pornesc dintr-un ego dictator, ataotstiutor care nu accepta concesii, compasiune sau iubire. Aceste legi inlcud neaparat pedeapsa, separarea, instarinarea. Aceste legi devin absolute prin acceptarea tacita a lor, promovarea continua, manipulare si, mai ales, prin alimentarea egoului, prin aducerea de ofrande si “sacrificii” acestui dominator.
Sacrificiul nu este altul decat al sufletului nostru pe care se adancesc ranile existente. Egoul nu are nicio alta putere decat sa creeze impresia unei dureri asociate cu frici, intamplari din copilarie interpretate eronat. Aceasta este puterea lui. Sa ne faca sa traim in trecut, sa ne raportam la niste experiente pe care, fie nu le-am inteles, fie au fost dureroase din pricina mastilor pe care le aveam deja.
Rigiditatea este o masca extrem de frecventa printre noi pentru ca ea se manifesta dintr-o rana de nedreptate traita in copilarie undeva intre 4-6 ani, cum se spune in cartea “Cele 5 masti care ne impiedica sa fim noi insine” ( Lise Boubeau). De ce e frecventa? Pentru ca noi la acele varste traiam intr-o indobitocire colectiva in care copilul era impiedicat sa se manifeste pe cat posibil ca sa nu sparga cumva vreun pattern social. Copilul nu putea sa-si recunoasca potentialul pentru ca nu avea ajutor si suport iar daca, cumva, acesta iesea la iveala era lasat sa se manifeste doar daca era la matematica, fizica, romana pentru ca in rest erau prostii! Cu totii ne-am revoltat in momentele acelea simtind ca NU E CORECT, creandu-ne lumea noastra perfect controlata de noi in care sa putem sa facem totul “corect”, in care sa facem totul “perfect”, in care sa avem asteptari de la noi incomensurabile, in care sa credem ca ne manifestam cand, de fapt, ne blocam caile spre manifestarea autentica zi de zi prin rigidizare si inchistare.
Am crescut asa crezand ca nu vom mai suferi daca ne cream lumea noastra perfecta, sigura, cu ziduri inalte, lipsita de probeleme, cu o manifestare controlata si…dureroasa!
Fiecare dintre noi spunem in fiecare zi ce e corect si ce nu e corect, crezand ca detinem adevarul absolut, ca avem “valori” clare derivate din acest adevar, care ne rigidizeaza tot mai mult. Cum ar fi daca v-as spune ca orice e corect e incorect si invers? Cum ar fi daca v-ati schimba perceptiile despre ce e corect si ce nu, privindu-le ca observator, nu ca parte din joc? Cum ar fi daca nu ati mai judeca situatia respectiva pe care vreti sa o etichetati repede, ci sa o acceptati ca experienta, ca fapt existent, ca parte din viata voastr sau a altora? Ce-ar fi daca nu v-ati mai judeca pentru ca nu sunteti perfecti si v-ati lasa sa fiti? Cum ar fi daca nu v-ati mai simti responsabili pentru ceea ce fac ceilalti? Ce-ar fi daca ati simti ca sunteti una cu Universul, perfect doar prin imperectiunea lui? Ce-ar fi daca v-ati deschide si ati incepe chiar sa va manifestati frumusetea interioara, asa cum ati fi vrut copii fiind, fara sa va mai comparati, fara sa va mai epuizati, fara sa va fie frica de a nu fi cei mai buni? Pentru ca sunteti cei mai buni in unicitatea voastra! Si aveti nevoie doar de un impuls pentru a va atinge maretia!
Cu sufletul deschis,
Florina
