Se poarta tu!

Written by on octombrie 8, 2011

Cine sunt eu?

Aceasta intrebare atat de simpla si atat de actuala pare ca, intr-adevar, poate avea un raspuns! La varsta la care eu ma aflu, aceasta intrebare este extrem de frecventa, nu doar pentru cei ce se lupta, poate, cu o identitate pierduta, dar si pentru cei care vor sa-si clarifice in primul rand drumul personal prin simtire si apoi prin ratiune.

Primul raspuns pe care il primesc de fiecare data cand cineva imi spune “cine e” este legat (deja automat) de ceea “ce face” acea persoana, adica de ceea ce normele, cu care a crescut si a trait, i-au dictat sa faca si sa-si piarda treptat, treptat din puterea eu-lui.
Dialogul curge apoi in felul urmator: eu intreb: “Da, ok, lucrezi asta, dar cine esti tu, de fapt? Nu ce-ai studiat tu in ultimii 10 ani? Sau ce “faci” 8-10 ore pe zi? Cine esti tu?” Rapunsurile aici vin, de obicei, stinghere, cu stangacia omului care se simte “dezbracat” de niste haine groase, groase si impopotonate frumos. Complexul lui Adam si Eva, prin care trebuie sa ne acoperim trupurile ca sa nu fim rusinati de noi insine, iata! s-a perpetuat si continua mult si bine! doar ca atat de gresit l-am inteles noi incat am ajuns sa ne acoperim de tot! Iar sufletul nostru de abia mai rasufla de mintea care a pus atatea masti! Noi, ca oameni, am avut posibilitatea de a alege intre BINE si RAU, dar nu stiu daca Cineva s-a gandit ca putem sa ne facem atat de mult rau crezand ca alegem bine! Dar avem aceasta frumoasa posibilitate de a alege: sa fim noi, autentici, curati si “dezbracati” sau sa fim noi cei care trebuie sa fim, care vrem sa fim sau care vor altii sa fim.
Odata ce ajungi sa te intrebi despre tine, sa te indentifici cu cine esti, incepi sa crezi ca esti tot mai fragil, ca nu mai esti “in siguranta”. Pe masura ce ne angajam in a sapa tot mai adanc in complexitatea intelegerii si apoi a simtirii noastre, intelegem cumva si incepem sa privim viata cu mult mai multa bucurie si onestitate fata de noi si fata de cei din jur. Ajungem sa fim martorii gandurilor noastre, observatorii vechilor obiceiuri mai mult sau mai putin bune si ajungem sa fim mult mai prezenti in viata noastra decat am fost vreodata. Ajungem sa ne jucam propriul nostru rol pe scena vietii noastre. Este ca si cum am fi fost prizonieri ani de zile si, dintr-o data, putem sa ne bucuram de libertatea pe care am asteptat-o atat de mult.

Pasii pe care ii facem apoi in descoperirea de sine- odata ce ne hotaram sa fim noi- urmeaza un adevarat proces extrem de interesant si de provocator care ne va aduce din aproape in aproape catre noi. Fara sa ne dam aseama urmeaza o serie de intrebari pe cat de simple, pe atat de greu de raspuns la ele.

Ce ma face sa ma simt cu adevarat bine?
Cu intrebarea aceasta cred ca incepe cu adevarat explorarea sinelui, ce anume aprinde pasiunea din noi, ce anume ne inspira si ce anume ne face sa traim viata. Fiecare dintre noi putem concepe din descoperirile zilnice despre sine, propria definitie a fericirii, ceea ce ne aduce atat de multa bucurie incat parca pana si respiratia noastra ne tine din calea realizarii acestui deziderat. Asa ca incepem sa ne gandim luni bune pana cand ne dam seama cu adevarat de ceea ce vrem, putem, stim si, cel mai important, simtim ca trebuie sa facem. Exista o serie de ingrediente care compun aceasta reteta a fericirii pentru fiecare, reteta care poate crea si stipula o adevarata si proprie declaratie de fericire! Cu acest ” statement” avem startul potrivit catre deciziile de viata si alegerile care ne vor duce catre…noi.

Ce ma  face sa ma trezesc in fiecare zi cu bucurie?
Dupa ce avem declaratia de fericire, putem sa ne descoperim principalul motiv pentru a trai, ceea ce vrem sa experimentam, sa invatam sau sa intelegem zi de zi.

Care este viata mea ideala?
Cand eram copii cu totii visam la ceea ce vom fi si apoi vom face cand vom fi mari. Cum ar fi daca am avea o versiune a noastra de adult la visele din copilarie? Dar, in loc sa fie o fantezie, aceasta extraordinara viata pe care o descriem sa fie aceea pe care cu adevarat ai fi incantat sa o traiesti, bazat fiind pe declaratia de fericire si motivul pricipal pentru care traiesti.

Cum a fost viata mea pana acum?
Odata ce vom intelege viata noastra si prin evenimentele ce au avut loc pana acum, adica experienta de viata transformata in cunostinte despre lume, despre noi si altii, informatii de la care putem pleca sa ne  construim sensul vietii noastre, toate acestea vor duce la o viziune onesta si clara asupra noastra pe care o vom putea incepe sa o traim cu pace si serenitate.

Incotro ma indrept?
“Esti invitat sa traiesti in acest moment. Creeaza-ti Sinele din nou, in momentul prezent” spunea N.D.Walsch in “Prietenie cu Dumnezeu”. Cu totii putem sa ne intoarcem catre noi si sa privim lumea, apoi, din perspectiva noastra. Putem sa ne indreptam catre o viata traita cu noi, fiind noi, sau sa avem o viata pe care altii si-o doresc pentru noi si cred ca ni se potriveste. Vrem sa ne indreptam spre o viata imbogatita din toate unghiurile sau alegem sa ramanem cu resentimentele, judecatile si fricile noastre?

Alegere? Chiar putem alege? Da, cu siguranta! Cred ca atunci cand am primit aceasta optiune de a alege intre asa-zisul BINE si RAU, intre alb si negru, intre lumina si intuneric, intre frumos si urat, intre zi si noapte, intre iubire si ura, intre bucurie si tristete, am scapat din vedere tocmai drumul dintre ele, legatura curata care le poate lega. Nu am mai vazut ca e bine si cand e bine si cand e rau si, la fel, ca poate fi rau si cand e bine si cand e rau. La fel, in dorinta de a ne cantona in niste standarde confortabile legate de principiile noastre de viata, am omis sa ne mai bucuram de maretia si pacea intunericului, am omis sa vedem frumusetea uratului, sunetul miraculos al noptii, eliberatoarea ura, frumusetea tristetii ca parte integranta din drumul fiecaruia, ca obstacol pe care-l trecem cu normalitate catre noi insine.

O buna perioada din viata mea am declarat despre mine ca traiesc la extreme, ca pentru mine totul e alb sau negru, ca nu exista gri sau maro, ca exista doar viata mea dupa niste principii rigide, drastice, neechilibrate, oscilante, care ma obligau sa ma transform intr-o atostiutoare bazata exclusiv pe ratiune in extrema asa zisa pozitiva si intr-o judecatoare convinsa de tot ceea ce se deplasa in extrema negativa a perceptiilor mele. Mult timp mai tarziu am inteles ca aceasta posibilitate de alegere pe care am primit-o o folosisem intr-un mod atat de ciudat, nespecific mie si care ma introducea intr-o bucla continua de angoase, tristete si judecata. Am stiut atunci ca pot alege dintr-un infinit de posibilitati sa-mi traiesc viata, nu doar din doua, iar conceptele mele despre BINE si RAU duse la extreme nu functionau nici pentru mine, daramite pentru altii.

Am simtit si inteles ca fiecare poate alege din nemarginitele sanse care-i pot determina traiectoria pe calea bucuriei de sine. In aceasta etapa, BINELE  nu mai apare ca un propavaduitor de dreptate absoluta, ci ca un luptator extremist pentru dreptate, iar RAUL cu 12 capete malefice scuipand flacari de nas, ci ca o fuziune interesanta si spectaculoasa intre cele doua care coexista, cocreeaza si nasc o pace interioara de nezdruncinat, o evolutie constanta si o iubire de sine si de ceilalti neconditionata. Iar cine sunt eu? Sunt un rezultat al alegerilor mele de a fi eu, mai buna, intr-o varianta noua, “imbunatatita”, care vrea sa se transforme si sa ajute lumea din jur cu iubire, in primul rand.

Fiecare dintre noi suntem unicii nostri re-creatori la un moment dat. Fiecare dintre noi putem alege sa decidem la un moment dat sa ne indreptam spre a fi noi, chiar daca, de cele mai multe ori, credem ca deciziile noastre au legatura doar cu ceea ce facem noi, ceea ce reprezentam in planul social sau ceea ce vrem noi sa reprezentam. Cati dintre noi nu facem in fiecare zi lucruri pentru ca “trebuie” sa le facem, pentru ca oamenii din jurul nostru sa ne priveasca pozitiv sau macar sa nu cumva sa-si schimbe parerea formata cu atata greutate (chiar daca e buna sau nu!)? Cati dintre noi facem in fiecare zi asa-zise compromisuri cu care, culmea, ne-am si obisnuit ca sa nu cumva sa stricam acel echilibru mental pe care singuri ni l-am construit? Cati dintre noi ne punem atatea masti peste masti de ani de zile, care atat de bine s-au mulat pe chipul nostru incat chiar am ajuns sa declaram ca “asa suntem noi”? Cati dintre noi realizam ca intrand in aceasta bucla stranie de bal mascat nu facem decat sa ne indepartam de miraculosul nostru drum pe care nu putem merge decat fiind noi? Cati dintre noi constientizam ca facand lucruri fara rost uitam sa mai fim noi?

Raspunsul la aceasta intrebare mi-l dau in fiecare zi oameni care incep sa-si puna intrebari, incep sa constientizeze ce deocamdata doar “fac”, apoi sa-si observe existenta si, la un moment dat, sa inceapa sa fie ei. Cunosc deja si stiu ca sunt f.f.f multi oameni care sunt pe acest frumos drum al sinelui, oameni care stralucesc de viata atunci cand se indreapta spre ei. Acesti oameni iubesc cu adevarat, acesti oameni sunt frumosi cu adevarat, acesti oameni nu mai judeca alti oameni, nu mai sunt agresivi si nu mai au nicio frica!

In anii acestia se poarta viata traita pe drumul personal prin alegerea sinelui real si frumos! Se poarta drumul personal al fiecaruia trait cu bucurie si pasiune! Se poarta iubirea de sine si daruirea neconditionata! Fara nicio indoiala ca de azi inainte se poarta TU!



Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *





Search
Please visit Appearance->Widgets to add your widgets here