Despre prietena mea GRACE

Written by on aprilie 10, 2012

Daca de vreo luna m-am incumetat sa-mi gasesc cheile de la castelul umbrelor din mintea mea si sa ma si apuc sa deschid usile si sa fac curatenie, pe drumul catre el mi-am intalnit o foarte bune prietena care a tinut neaparat sa vina cu mine. O cheama GRACE si se afla deja printre cele mai bune prietene ale mele. Am cunoscut-o mai demult, am simtit ca ma conectez cu ea, dar ego-ul meu mi-a spus ca nu am timp de noi prietenii, ca e prea linistita, ca nu face atatea lucruri ca si mine, ca nu prea se potriveste cu mine ca mod de viata, ca prea tot timpul e bucuroasa de ceva…Asa ca nu am mai cautat-o pe GRACE decat foarte rar chiar daca simteam dor, bucurie pura sau liniste de fiecare daca cand ma gandeam la ea.

Dar asa cum v-am spus acum ceva timp GRACE a venit cu mine si a insistat sa ma insoteasca in calatoria mea spre castelul umbrelor mele. Mi se parea ca nu prea are ce sa caute in aceasta expeditie “destul de periculoasa”, ea fiind mult prea fragila pentru o astfel de experienta… Dar, cu toate acestea ea a insistat si a venit.

Dupa ce am trecut de multe camere obscure, intunecate eliberand in fiecare cate ceva, la un moment dat, m-am impiedicat si am cazut intr-o gaura neagra, fioroasa, plina de spini durerosi. Am ajuns acolo si m-a luat spaima de a nu mai putea iesi de acolo, iar toate ramasitele bine ascunse de control, au iesit la iveala sa “faca fata” situatiei. Nu vedeam nimic, nu era lumina deloc si nu mai auzeam nimic! Dadeam peste tot felul de lucruri vechi, uitate si ascunse atat de bine in aceasta cea mai adanca groapa. Am intalnit aici: evitarea,pe “trebuie”, judecatile de altii si de sine, mania, mandria si, in cel mai ascuns colt, frica. Da, am ascuns bine frica, frica de esec, frica de a nu fi tradata, frica de moarte si, de fapt, frica de viata! Cand am dat peste frica, mintea mea a tinut sa-mi  spuna ca este ingrozitor! Corpul meu a simtit-o pe toata in orice loc si a simtit ca impietreste! Mintea mea a preluat controlul, creand niste legaturi distructive cu frica, amortindu-ma detot. Nu mai vroiam sa ma misc, nu puteam sa faca nimic, credeam ca nu mai pot simti nimic!

In toiul acestei tragedii a aparut si prietena mea Grace care ma tot striga dar eu am ales sa nu aud nimic. A venit langa mine si mi-a spus: “Hei, Florina, aprinde lumina!” Dar eu nu stiam de unde si ii tot spuneam ca nu gasesc butonul! Ea mi-a spus “Lumina e intotdeauna cu tine, alege doar sa o aprinzi!” Nu stiam cum, nu o vedeam niciunde si stateam incremenita intr-un colt, pe care acum il simteam confortabil, in siguranta…Prietena mea Grace a inceput atunci sa-mi povesteasca si sa-mi reaminteasca despre minunatia acestei creatii, care suntem noi, oamenii! Mi-a vorbit cu atat de multa credinta despre Dumnezeu si de perfectiunea Sa si de perfectiunea creatieie sale, omul; despre lumina pe care ne-o transmite constant si despre legatura indistructibila cu El.

Am inceput sa o simt pe Grace, sa-mi doresc sa o iau in brate si sa-i multumesc! In momentul acela o raza de lumina a aparut in intunericul odios care ma inconjura! Am vazut atunci ca acea camera nu era chiar asa de sinistra, ca toate de acolo s-au “incalizt” de la luminita mea primita.

Impreuna cu Grace am facut un legamant apoi in care mi-am scris valorile recunostintei mele: Sunt recunoscatoare pentru credinta pe care am redobandit-o, pentru iubirea pe care o primesc din lumina si pe care o dau in lumina si pentru toate transformarile prin care trec pentru a fi pe sensul misiunii mele cu nadejde deplina. Grace a fost tare multumita si, de atunci, sta langa mine iar eu respect in fiecare moment din tot sipirtul meu legamantul minunat al recunostintei!

Cu drag,

Florina



Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *





Search
Please visit Appearance->Widgets to add your widgets here