Când eram mică eram fascinată de tatăl meu care știa foarte multe lucruri. Îl întrebam de fiecare dată de unde știe și îmi răspundea râzând “Din cărți..”. Astăzi căutarea nu se mai face neapărat din cărți iar motivele de căutare s-au înmulțit -probabil- exponențial cu numărul canalelor media, rețelelor sociale, motoarelor de căutare și, nu în ultimul rând, al promo-manipulării care ne dau “marea oportunitate” de a căuta și găsi repede și ușor orice, oricât, oriunde și…ieftin!
Avem multe-multe motive să căutăm ceva…Căutăm pe google cam orice ne interesează, căutăm pe wikipedia, căutăm pe facebook prieteni, cunoscuți sau dornici de cunoaștere, căutăm pe linkdn joburi, informații profesionale, căutăm pe orice alt motor de căutare informații, date, fapte, prietenii, oprtunități….
Eu caut…tu cauți..noi toți căutăm ceva. Cel puțin în anumite etape din viață. Unii mai găsesc ceea ce caută si sunt mulțumiți cu ceea ce au găsit știind că e acolo informația de care au nevoie. Alții iau ceea ce au găsit și duc mai departe folosind ceea ce au găsit pentru a face ceva care să-i crească.
Întotdeauna căutarea a existat. Acum pare mult mai frenetică decât în vremurile predecesorilor noștri cu atât de multe canale de comunicare și poate chiar e. De ce? De ce e acum atât de important să știi, să cunoști, să vezi, să afli, să fii informat? Pentru că azi, la o vârstă adultă, social vorbind, se presupune că trebuie măcar ceva să știi – chiar dacă nu ți-ai prea dat seama ce cauți tu prin viața asta– măcar ȘTII multe/ceva: despre prietenii tăi, despre vedetele autohtone si internationale, despre excursii, fotbal, publicitate, politica, psihologie, teatru, muzica, modă, ecologie, vaccinuri, religie, yoga, nutritie, sport, medicina…orice…
Generatia mea a crescut într-un sistem de învățământ care oricum te dirija să știi de toate, să ai “10 pe linie” la toate, adică să știi de toate și nimic bine! Cumva, am crescut îndepărtându-ne tot mai mult de sensul simplu și întreg pe care fiecare dintre noi l-a primit.
Uitându-ma în urmă văd alegerile pe care le-am făcut și mă întreb: “De ce am făcut aceste alegeri? La ce m-au ajutat?” Iar răspunsurile mă duc tot mai profund, tot mai adând aduncând noi întrebări pentru care caut din nou răspunsuri iar cea mai importantă este:
“Și, de fapt, Florina, ce cauți???”
Cumva, viața devine parcă o călătorie de a-ți umple golurile și de a fi întreg din nou.
Când ești copil, în multe cazuri, ești fericit cu părinții tăi, ești îngrijit, te simți iubit, oricâtă stângacie sau neputință ar avea ei. Dar tot pe aici încep și provocările, încercările fiecăruia. Unii au probleme în familie: părinții nu se mai înțeleg, se ceartă sau se despart, sunt bolnavi sau violenți, dependeți de alcool sau jocuri de noroc. Alții au (și) probleme de adaptare la școală, probleme cu autoritatea, sunt timizi sau și agresați de alți colegi, trădați de prieteni sau dornici de atenție. De aici cresc patimi, neputințe, măști, suferințe care încet-încet erodează întregul cu/ în care ne-am născut.
“Only when I lose myself (..) I find myself”…
Unele experiențe pe care le trăim nu par a fi necesare sau adevărate. Ele însă au pus în noi sentimente, emoții, modele de gândire cu care simțim că trebuie să supraviețuim, dar de fapt ne opresc să creștem mai mult în cine suntem. Ne păstrează fixați, lipsiți de energie, temători și fără putere. Și acestea ne păstrează căutarea pentru ceea ce ne-ar face să ne simțim mai bine, ceea ce simțim că lipsește în viețile noastre, ceea ce ar face viața noastră mai semnificativă.
Stăm în locuri de muncă nepotrivite, în relații nefericite, ne găsim multe activități ca să ne umple timpul dar care ne “burned out”, ne plângem, ne stresăm, suntem nemulțumiți constant de ceva crezând că dacă ne manisfestăm așa așa ne vom simți mai bine și vom putea umple cumva golul interior!
Stăm în compania unor oameni care nu ne sunt potriviți nouă doar pentru că ne acceptă și ne dau un sentiment de îngrijire sufletească. Stăm la joburi conduse de oameni nemiloși, plătite prost pentru că noi credem că nu mai găsim altceva mai bun…
Ne este teamă să încercăm ceva nou pentru a nu fi văzuți de ceilalți ca fiind incapabili sau incompetenți…
Dar ia aduceți-vă aminte de voi când erați mici, când erați în starea cea mai mare de împlinire și fericire că sigur aveți măcar o astfel de amintire! Nu erați voi atunci PLINI? Plini de energie, de bucurie, de entuziasm, de putere, de iubire, de curaj? Ba da! Pentru că micuții nu au încă frici și astfel de credințe! Pentru că ne naștem întregi dar creștem fiind învățați că, de fapt, suntem încompleți!
Viața ne tot provoacă luându-ne parcă piese din puzzle-ul nostru ascunzându-le de fiecare dată când e nevoie astfel încât să le găsim de multe ori până când vom crede din nou că suntem întregi!
Iar atunci când credem pornim această căutare a întregului pentru că e strigarea noastră după noi…E o cale fină și îngustă însă această căutare cu sens și de sens. Pe margini însă stau tentații care ne vor ademeni întotdeauna pentru a ne pierde atenția, a ne scoate de pe drum și a ne duce din nou în întuneric. Timpul nostru aici e limitat așa că ar fi păcat să-l irosim cu căutări care ne dezbină tot mai mult și nu ne întregesc!
Creează-ți propiul tău Google și caută în zona ta de “SEARCH” cuvintele care te vor aduce mai aproape de ceea ce ai tu de rodit aici! Care sunt astea? Păi vezi, aici începe cu adevărat căutarea…:)
“Nu toți cei care rătăcesc sunt pierduți!”
Cu drag,
Florina
