M-a intrebat fiica mea ieri:” Mama ce este un carnaval? Putem si noi sa mergem?”. Pe moment, intrebarea ei mi s-a parut extrem de simpla cu un raspuns aferent. Gandindu-ma putin mi-am dat seama ca nu era deloc asa. I-am raspuns ca acest cuvant inseamna un loc in care toata lumea se deghizeaza cu scopul de a se distra nefiind recunoscuti de cei din jur. Si ea m-a intrebat atunci: “Bine, mama, dar care e distractia daca nu-l vad pe cel cu care ma distrez?”???
Aceeasi intrebare o simt si eu de multe ori in “distractia” de zi cu zi. Care mai de e distractia cand stii ca nu e reala, cand stii ca nici tu, nici ceilalti nu sunteti autentici, dansand un monstruos dans al mastilor? Credem ca tocmai asta e distractia? Sa ne ascundem de noi si ceilalti sa se ascunda de ei pentru a evita suferintele si toata lumea e “implinita”? Pai, hai sa o luam altfel: cum ar fi daca in fiecare si ar trebui sa porti o masca de fier fie pentru ca asa “poarta toata lumea”, fie ca te-ai obisnuit cu ea si nu iti mai dai seama ca o porti, dar fata ta resimte asta si plina de rani. Mai dureros e ca ranile care se produc in spatele ei se adancesc pe zi ce trece, nu trec chiar daca le acoperim cu masca!
Asa e si cu noi. Venim pe luma asta, in familiile noastre sa scapam de masti dar cum poposim in viata incepe sa primim in “dar” de la uristoare, parca, niste masti despre cum ar vrea ceilalti sa fim. Apoi, pe masura ce micul nostru ego se dezvolta, incepem sa interpretam comportamentul parintilor nostri in modul convenabil mintii noastre, care la un moment dat, decide sa “ne protejeze” si sa ne ofere in dar niste masti, cu care, spune ea, vom supravietui, dar nu vom trai! Mare diferenta!
Cu mastile pe fata ne incepe drumul prin viata unde incepem sa cream, sa testam si sa desavarsim comportamente incredibile pentru ca asa credem noi ca ne vom apara. Scoala ne aduce alte masti legate de ingradirea libertatii de exprimare, frustrari, competitii prostesti si dureroare. Adolescenta si cercurile de prieteni ne desavarsesc creatia primind masca despre “cum sa fim cei mai tari din grupul nostru” sau “cum sa ma protejez si sa nu sufar in relatii”.
Intram apoi in viata adulta, in lumea celor “cu responsabilitati”, avem primul job, ne casatorim apoi, avem copii iar in perioada aceasta incepem in a experimenta si a definitiva mastile noastre, acest adevarat master piece al mintii noastre. Asa cum foarte clar spune Lise Boubeau in carea ei “Cele 5 masti care ne impiedica sa fim noi insine”( pe care v-o recomand cu caldura!), mastile se creeaza doar in copilarie, iar noi credem ca suferinta noastra de acum, “principiile” noastre de acum si “valorile” dupa care ne ghidam sunt ale noastre, autentice, cand, de fapt sunt doar o reactie a mastilor nostri la mediul extern. Trist, nu? Sa traim o viata fara sa stim de fapt ca nu am trait deloc?
Nu e chiar asa de grav, dimpotriva! De obicei, in momentul in care devin dureroase incepem sa le constietizam, apoi sa le negam apoi sa luptam impotrva lor, apoi sa ii invinovatim pe parinti pentru ele, apoi sa ne invinovatim pe noi ca nu ne-am dat seama mai repede, apoi sa le acceptam, apoi sa radem de ele, apoi sa le primim cu curaj si bunatate si apoi sa le iubim…Da, sa le iubim ca si parte importanta a evolutiei noastre, parte din drumul de zi cu zi catre noi autentici, catre libertate deplina si catre iubire neconditionata.
Si atunci viata noastra nu va mai fi un carnaval, ci un bal maret intr-o sala mare plina de oglinzi in care ne putem privi oricand atat pe noi, cat si pe ceilalti.
