Oare cum e, de fapt, cu pasiunile astea??
M-am intalnit cu o prietena zilele trecute si imi spunea ca nu mai are chef sa se trezeasca dimineata, ca nu mai are chef de munca, ca face acelasi lucru in fiecare zi: se trezeste, merge la job, termina jobul si face niste cumparaturi, eventual se intalneste cu niste prieteni, ajunge acasa si mananca, apoi se uita la televizor si gata ziua! Culmea e ca nici jobul nu prea si-l iubea, adica timpul pe care si-l aloca cel mai mult din zi pentru job era irosit degeaba. Ok, da, trebuie sa munceasca undeva, dar oare nu poti sa faci ceva care sa te defineasca pe tine, cum esti tu?
Un alt exemplu este un bun prieten de-al meu care mi-a spus intr-o zi ca ar vrea sa schimbe ceva in viata lui, ca are tot ce ii este necesar din punct de vedere material, dar nu-l mai satisface nimic din ceea ce face. In continuare cea mai mare parte a timpului si-o petrecea la munca aceea care ii furniza doar satisfactii materiale. L-am intrebat atunci: ” Cum ai putut creste o asemenea afacere fara sa-ti placa ce faci?” si mi-a raspuns “Am facut afacerea asta dintr-o intamplare. Era un mare trend pe piata sa faci afaceri de genul asta si am obtinut foarte repede bani. Credeam ca este cel mai important sa am bani pentru ca eram sigur ca voi AVEA ce vreau daca am bani. Apoi am inteles ca nu este asa!”. Normal ca l-am intrebat apoi de ce nu incepe sa faca ceva care l-ar motiva si care i-ar da un sens sa se trezeasca in fiecare dimineata cu drag si spor. Mi-a raspuns ca “le-a incercat pe toate” si ca, probabil, isi va gasi refulare in distractii si iesiri pentru o perioada ca sa uite…
Oameni buni, dar de ce nimeni nu-mi povesteste despre placerea de a face ceva? Nu zic acum ca ” Munca e bratara de aur” sau ” Munca te innobileaza” pentru ca, sincer, nu prea mi-au marcat existenta astfel de proverbe. Ce vreau sa spun e ca este bine sa muncesti toata viata pentru ca “trebuie” pentru ca ai niste nevoie pe care trebuie sa ti le satisfaci. Ok, fair enough! Dar daca tot o faci pentru ca trebuie macar gaseste placerea in ce faci.
Cu siguranta, nu degeaba ajungem sa muncim intr-un anumit domeniu sau intr-un anumit loc. Facem o alegere la un moment dat prin care ajungem sa prestam o anumita activitate pentru ca am simtit ca putem invata, experimenta ceva sau chiar avea un viitor acolo. Si apoi urmeaza hop-ul cel mare: o data ce avem un loc de munca sigur, stabil apare si zona de confort! Si cu ea vine si comoditatea si apoi lenea…Ce este lenea, de fapt? Este o stare in care preferam sa ne adancim ori de cate ori vrem sa fugim de ceea ce suntem noi, este o stare in care vrem sa intram de fiecare data cand mintea fuge de suflet si devine viciata. Este o stare in care mintea preia controlul si ne stinge licarirea din ochi, pofta de viata si de a trai. Cum ar fi totusi daca ne-am forta totusi sa iesim din zona de confort zi de zi? Sa ne lasam sa simtim viata prin toate lucururile care ne plac, in mod real?
In primul rand cred ca daca ne regasim placerea de a face ceea ce ne place din ceea ce credem ca ne-a plictisit deja. Cum spuneam nu intamplator avem un job intr-un anumit domeniu. Adica daca eu simt ca ador sa comunic in orice fel cu oamenii cu siguranta ca mi-am ales un job in vanzari, client service, marketing, media sau in arta. Si atunci cum sa ma plicisesc de ceea ce fac? Cum sa devin blazata si sa traiesc de pe-o zi pe alta fara nicio satisfactie? Nu am cum. Clar ca trebuie sa ma uit in sufletul meu si sa-mi cer iertare ca mi-am ignorat darul pe care l-am primit. E clar ca trebuie sa-mi simt fiinta plina din nou de pasiune. Da, de pasiune! Super cuvant! Doar cand il rostesc simt ca imi vibreaza tot corpul.
E clar ca fiecare dintre noi suntem unici si avem un dar, un har sau primim o viziune la un moment dat care se materializeaza intr-o pasiune ascunsa, initial si apoi devine concreta si ferma cand incepem sa o declaram. Nu stiu de ce e asa de greu si pentru unii chiar rusinos sa-si declare pasiunile. Da, rusinos! De multe ori cand intreb cate-un om ce pasiuni are il simt vadit jenat de situatie si de raspunsul pe care il va da. Din nou, prejudecatile care ne spun ca “trebuie sa fii serios, sa muncesti incrancenat sa nu te dea afara” ! De parca pasiunile nu ar fi serioase! De parca pasiunile ar fi niste mofturi pe care le avem si doar cei “care au timp” pot sa le faca! Aud deseori placa asta cu timpul “a..tu ai timp sa faci ce-ti place!” sau ” ce faina munca ai tu, pare distractiv acolo!” Si chiar e pentru ca o fac cu pasiune! Pentru ca mi-am descoperit si redescoperit pasiunea in foarte multe forme si mi-am exprimat-o de fiecare data iar cand nu am putut sa ma exprim ( tot din cauza mintii mele, nu a altcuiva!) am simtit ca ma ofilesc…
Este extraordinar in cate forme se dezvaluie pasiunea si cat de divin este sentimentul de a face ceva din pasiune. Cum zicea Hebbel “Nimic din toate lucrurile marete care s-au realizat in lume nu s-au facut fara pasiune” . Si culmea, initial s-au facut fara sa se astepte vreo recompensa materiala, s-au facut doar din pura pasiune!
Fiecare dintre noi primim darul divin de a fi pasionati pentru ceva in viata noastra. Dar pentru ca, pana la un moment dat functioneaza teoria cu “liberul arbitru” , alegem prost sa nu fim pasionati si sa lasam pasiunile la stadiul de lucruri puerile care nu sunt pentru noi, oamenii mari. Total gresit! Indiferent de jobul pe care il avem sau conditiile sociale si materiale, ne putem manifesta pasiunile si, culmea, chiar putem aduce mult mai multa valoare cand ne desavarsim pasiunea la locul potrivit. Eu am incercat asta si incerc sa traiesc asa zi de zi. Nu imi iese de fiecare data dar stiu ca ma trezesc in fiecare dimineata dornica sa fac ceea ce sunt pentru ca eu, cu siguranta, sunt pasionata, in primul rand sa-mi traiesc viata!
