De ce 7 motive?
Pentru ca exista “sapte mari si sapte tari” si sapte virtuti. Exista cele sapte minuni ale lumii iar curcubeul are sapte culori. In Biblie se descriu cele sapte zile in care Dumnezeu a facut Lumea. Exista grupul de sapte stele, cunoscute ca “Sapte Surori” care este singura constelatie cunoscuta in fiecare cultura de pe Pamant, actuala sau disparuta, datand de cel putin 40.000 de ani. In teoria numerologiei, cifra 7 semnifica uniunea omului cu Dumnezeu iar sapte ramuri are copacul cosmic al samanilor. Intr-o alta teorie, 7 reprezinta reprezinta suma dintre cifra 3 (care il reprezinta pe Dumnezeu) si 4 (simbolul celor patru elemente, patru vanturi, sau cele patru puncte cardinale) iar in credinta crestina din Evul Mediu cifra 7 insemna linistea, milostivirea si pacea.
De mica am crescut cu muzica in armonie cu cele 7 note muzicale. Tot despre armonie vreau sa vorbesc si acum si tot asa imi doresc sa si multumesc. A venit, in sfarsit, momentul in care experimentez marea bucurie in care ma las sa multumesc. Care parinte nu vede inca din primele luni de viata zambetul plin de recunostinta al copilului lor atat de cald si de simplu, care ii da putere sa mai stea inca multe nopti nedormite in asteptarea unui nou suras…Care om nu simte ca se umple de viata in momentul in care multumeste si realizeaza ca “recunostinta este atunci cand memoria este stocata in suflet, nu in minte”. Atat de inchegate sunt cuvinetele care definesc recunostinta incat nu pot fi decat perfecte, manifestate ca atare in cifra perfectiunii, cifra 7.
Asa ca, intr-o ordine crescatoare incep sa scriu asa: sunt recunoscatoare in viata mea de pana acum pentru:
1. Puternica legatura prin credinta
Despre ce vreau sa vorbesc aici? Despre a crede si despre credinta. Ce este credinta? Conform DEX “Incredere deplina in adevarul unui lucru; convingere adanca”. Pai exact despre aceasta este vorba, practic, de la aceasta definitie pleaca gandurile mele catre credinta mea. Intotdeauna am folosit fraza de genul “eu cred”, “eu stiu” sau “sunt convinsa ca..” , fara sa le inteleg cu adevarat sensul. Dimpotriva, de multe ori, expresia “eu cred” chiar denota o nesiguranta in afirmarea unui fapt. Cu timpul, insa, am inteles ce inseamna sa invat sa folosesc aceste cuvinte prin puternica lor semnificatie. Multi dintre noi credem ca daca afirmam ca avem credinta inseamna automat ca suntem credinciosi intr-o religie sau intr-un anumit rit. Multi dintre noi spunem atunci cand ne declaram credinciosi ca suntem constienti ca avem o forta superioara care ne ajuta “cand avem necazuri daca ne rugam” si…gata.
Multi credem ca daca mergem la biserica in fiecare duminica, avand o oarecare consecventa in detaliile ritualistice si vom cere sa primim ceea ce ne dorim, inseamna ca ne-am indeplinit datoria de credinciosi si dorintele noastre se vor implini…Eu nu mai fac parte din nicio astfel de categorie. Eu am inteles, in primul moment, ca nu pot fi decat o manifestare a Divinului si, in al doilea rand, am simtit, ca mai presus de orice, sunt o frumoasa expresie a unei credinte plina de caldura, sentimente nobile si de viata.
Am realizat atunci ca tot ceea ce crezusem in viata pana atunci nu exista, ca eu insami nu eram intr-o realitate coerenta, ci doar intr-o stare de letargie accentuata prin lipsa poftei de a trai cu pasiune pentru viata. Apoi zoom-ul asupra realitatii mele de atunci s-a indepartat si, incepand sa vad macro, am reinceput sa descopar VIATA care ma inconjura! Era dintr-o data atat de frumos! Era dintr-o data atat de multa lumina si caldura! Atunci am inceput cu adevarat sa cred si apoi intorcandu-ma in intuneric de mai mule ori am simtit ca nu mai am nevoie sa vad ca sa-mi confirm trairea, ci era nevoie doar sa inchid ochii si sa vad lumina care ma inconjura. Era gata! Frica se evaporase si in locul ei rasarea impresionanta, credinta mea.
Am simtit atunci cum incep sa prind radacini, cum incep sa ma uit in sus si sa-mi innobilez sufletul. Legatura puternica astfel creata s-a construit pe un temei complet nou, curat, care mi-a aratat ce inseamna sa traiesti cu adevarat. Lucruri pe care nu indrazneam sa le fac, relatiile imposibile cu oamenii, locurile de neatins sau experientele grele ce au urmat s-au dezvelit apoi si au rodit natural sedimentand si creand o indestructibila interdependenta intre mine si credinta mea in Binele Absolut. Este primul punct pentru care vreau sa multumesc! Sunt recunoscatoare acestei legaturi si invataturilor primite in urma consolidarii ei. Sunt recunoscatoare pentru ca, de data aceasta, crezul meu este o reprezentare a trilogiei eu-lui meu…si atat!
2. Dorinta de a fi
Legatura mea cu spiritualitatea mea m-a impins automat in era cunoasterii absolute. De ce spun absolute? Pentru ca de atunci nu a mai contat ce sunt eu prin prisma a ceea ce fac, a ceea ce am sau, mai rau, a ceea ce credeam ca sunt in mintea mea, cerand in jurul meu, de fiecare data, aprobarea celor din jur si confirmarea ca sunt ceea ce eu credeam ca “trebuie” sa fiu. Natura mea relativa de a controla, manipula gandurile, emotiile, senzatiile in speranta gasirii pacii interioare, a multumirii si a iubirii nu mai facea parte din acest peisaj. Noul Eu trebuia sa fie descoperit iar dorinta era tot mai puternica si mai constienta. De fapt, natura mea absoluta, atemporala, care nu se schimba si care nu are forma se manifesta exact prin acest grad de constientizare a vietii.
Am inceput sa ascult sunetul vietii, sa vad lumina ei si, in final, sa simt senzatii noi, am inceput sa fiu constienta. Aceasta experienta revelatoare de a simti ca toate simturile imi sunt activate m-a facut, culmea, mult mai vie si mai dornica sa traiesc asa, constienta. Constientizarea ca exist a fost primul pas catre primul nivel de constientizare al meu ca human being. Apoi a urmat parcurgerea celorlalte nivele de constientizare care m-au dus, in final, la mine. Sunt recunoascatoare pentru ca am primit aceasta dorinta de a fi si pentru ca am simtit ca-mi doresc.
3. Generozitatea de a fi eu cu mine si cu altii
Cu riscul de a suna pleonastic pot spune ca sunt recunoscatoare pentru generozitatea mea de a ma lasa sa fiu eu. Adica eu mi-am permis la un moment dat, dupa ce am ajuns la liman, sa continui sa fiu eu. Mi-am permis sa fac alegerea de a nu sari inapoi in prapastia controlului mintii. Pentru prima data in multi ani am fost mandra de mintea mea, in cel mai nevanitos mod pentru ca, pana si ea, a inteles ca, fara a conlucra in trilogia eu-ului meu nu putea merge mai departe. Acesta a fost gestul suprem de generozitate pe care il poate face o minte: sa lase controlul si sa inteleaga rolul pe care il are- acela de a fi parte constitutiva, dar nu dominanta a perfectiunii umane. Primul pas a fost facut! Aveam verde sa ma duc pe drumul cunoasterii mele si chiar, pentru prima data, sa ma manifest ca fiind eu.
Pasul doi a urmat firesc. Ajungand la mine, mi-am gasit si oglinda fermecata care mi-a aratat cine sunt, dar cum puteam eu sa ma manifest cu ceilalti in aceasta noua sau redescoperita directie a mea? Intrebarile curgeau si curgeau in mintea mea: Cum pot sa fiu eu acum cand oamenii astia nu ma cunoasc asa? Vor crede ca am innebunit? Cum sa fac sa evit intalnirile cu ei ca sa nu trebuiasca sa dau explicatii? Cum sa fac sa afle toti noua mea “infatisare”? Sunt generoasa din nou mintii mele, care s-a raliat scopului comun si care in continuare a lasat garda jos si imi permite incet-incet sa incep sa ma manifest ca fiind eu cu oamenii din jur.
4. Curajul de a ma fi luptat cu mintea
La un moment dat a inceput o lupta ciudata cu mintea mea. Atunci cand lucrurile legate de natura mea, rolul si viziunea mea s-au clarificat, a urmat firescul razboi dintre sufeltul meu si mintea mea. Intotdeauna am simtit ca inima/sufletul meu spune adevarul! Dar cumva, mintea gasea intotdeauna explicatii foarte convingatoare prin care transforma toate minciunile sau perceptiile eronate legate de experiente gresit interpretate in adevar. Inima imi spunea sa actionez pe drumul meu dar logica mintea ma facea sa reactionez. Asa ca o buna perioada de timp deciziile pe care le-am luat au fost destul de contradictorii intrucat se bazau atat pe logica, derivata din experiente impregnate inconstient, de multe ori, cat si pe emotii si simtiri puternice, neintinate.
Mai trist era atunci cand mintea stia ca au fost violate “Legile Mintii” stabilea automat pedepse, vinovati, victime, calai…dar inima comanda doar iertare. Pentru mintea mea dominanta de atunci era foarte grea alegerea drumului inimii. In primul rand pentru ca “trebuia sa inteleg” ce mi se intampla, sa fiu in controlul vietii mele in orice moment, sa stiu ce se va intampla cu viata mea si cum vietile celor din jurul meu ma pot influenta in vreun fel. Cu acest comportament extrem de obositor mi-am trait mare parte din viata. Am generat masti, blocaje, suferinte, vanitati…pe care le credeam chiar indestructibile! Eram convinsa ca “asa sunt eu” si nu ma poate schimba nimeni si nimic. De fapt, atat de bine ma ancorasem in zona de confort cu mintea mea si cu perceptiile celor din jur incat nu stiam deloc cine sunt. Printr-o serie de revelatii extrem de puternice, intr-un timp destul de lung, am putut sa ajung la un grad de constienta care mi-a spus ca eu nu sunt o reactie a mintii mele, nu am cum sa fiu asa! Pacea interioara, caldura sufleteasca si, cel mai important, iubirea, mi-au dat un alt inteles sinelui, care m-a ajutat sa pornesc pe drumul cunoasterii de sine. Sunt extrem de recunoascatoare pentru ca am avut forta morala de a duce aceasta fascinanta si non-filozofica lupta cu mintea mea!
5. Frumusetea luptei constiente
Continuand ideea de mai sus, sunt extrem de recunoscatoare ca pot sa constietizez si sa armonizez cele trei mari variabile din mine: sufletul, mintea si trupul meu. Nu mai e vorba de nicio disputa tragica acum, care se lasa cu suferinte, traume sau experiente negative, ci de o constientizare continua a rolului fiecarui element care, cateodata, se deplaseaza de la locul lui. Exista un lider absolut care reuseste sa-i urneasca de fiecare data pe ceilalti doi, care nu poate fi decat simitit si iubit. Este asa de fascinant cum se releva constiinta de sine in urma dorintei de a fi, a curajului de a inlatura blocaje! Este impresionant de observat acest tango dintre suflet si minte. Nu pot fi decat un recunoascator observator a ceea ce se reveleaza in fiecare zi!
6 . Oamenii din viata mea- trecuti, prezenti si care vor veni
Mi-au placut enorm de mult oamenii intotdeauna chiar daca mult timp, in mintea mea, am fost speriata de ei. Am cautat si cunoscut oameni din toate categoriile educationale, sociale, de toate rasele si culturile, oameni fascinanti de la care am primit experiente, in primul rand. Apoi am primit relationari de tot soiul, bucuria cunoasterii si farmecul irezistibil al comunicarii. Am primit emotii, sentimente si viziuni comune sau nu. Tot inaltatoare a fost si observarea modului de a ma pozitiona si raporta la toti acesti oameni care au aparut in viata mea dupa celelalte cinci etape.
Comportamentul meu era inca acelasi pentru ca inca se ghida dupa “principii” sociale, gresite de multe ori sau false. Cand comportamentul meu a inceput sa se schimbe, multi oameni din trecutul meu au perceput aceasta schimbare ca fiind o stare trecatoare, de neinteles. Nu mai era clar pentru ce nu mai corespund confortabil normelor acceptate de comun acord. Asa ca unii au incercat sa ma “ajute” sa ma intorc la mine-mentala, iar altii, care se aflau si ei pe acelasi drum cu mine, s-au bucurat alaturi de mine de bucuria de a fi. Atunci am inteles ca oamenii care impart aceleasi viziuni cu mine vor ramane cu mine pe acelasi drum. Ceilalti vor ramane o parte frumoasa din trecutul meu cu care pot de fiecare data sa ma reintalnesc si sa le multumesc.
Asa ca sunt recunoscatoare oamenilor din trecutul meu, langa care, chiar daca am crescut cu ratiune, am invatat sa dau sentimente. Sunt recunoascatoare lor pentru ca, impreuna si pentru ei, am testat ce inseamna sa dai bucuria neconditionata a relationarii dintre oameni. Cu ei mi-am testat limitele mintii, reusind sa o las in urma, acolo, in trecut, langa ei. Ma bucur ca am putut depasi, fara suferinta, bariera mentala legata de reguli despre prejudecati, obligatii, despartiri. Sunt recunoscatoare oamenilor care sunt pe acelasi drum cu mine pentru ca acolo pot sa incep sa ma manifest ca fiind eu. Pe acest drum al cunoasterii de sine si reciproce nu mai exista imposibilitati de exprimare de tot felul, vina individuala sau colectiva, expresii rautacioase, orgolii, “rusini” diverse sau interpretari prea multe. Aici e mult mai simplu. Aici sunt oameni care s-au saturat sa traiasca in intunericul turmei sociale, vor sa aprinda lumina si apoi sa iasa afara la lumina naturala unde sa se intalneasca pe ei cu iubire si intelepciune.
Cineva imi spunea: “Cine nu iubeste o minte linistita si o inima care se asculta in fiecare moment?”. Sunt recunoscatoare ca acesti oameni au inteles ca este cel mai important sa te alegi pe tine, in primul rand, sa bucuri apoi de tine si abia dupa aceea sa te poti bucura impreuna cu oricine!
7. Iubire
Ca sa inchid cercul perfect al recunostintei mele am lasat ultimul, dar in niciun caz pe ultimul loc, subiectul meu preferat: iubirea. Exista milioane descrieri despre iubire, toti scriitorii sau cei carora le place sa scrie au cantat, cel putin o data, iubirea. Pe atat de complex pe cat pare acest subiect, pe atat de simplu este acum pentru mine. Putem sa filozofam de dragul filozofiei multe, multe pagini despre iubire, despre cum s-a transformat ea in decursul anilor, despre cum a evoluat si cum a ajuns sa fie o iubire conditionata, mentala si controlata. De la anticii greci care stiau ca trebuie sa cultive o viata interioara intensa deturnand intr-un fel dragostea de la drumul ei, simplificand-o si limitand-o la simpla satisfacere a voluptatii si simturilor primare, pana la Freud, care a luptat din rasputeri sa limiteze dragostea la libido, iubirea ramane acelasi subiect fascinant pe care nu-l poti explica cu mintea, ci doar il poti simti. Ca sa merg mai departe pe directia aceasta, aceea ca o “inima plina de iubire este inceputul tuturor cunostintelor” mi-e foarte clar acum ca doar prin iubire am reusit sa indeplinesc toate celelalte puncte de mai sus. Imi este foarte limpede ca am ajuns pe acest pamant din iubire, prin iubire ca sa dau iubire.
Este clar ca rolul fiecaruia dintre noi este sa parcurgem etapele necesare explorarii, cunoasterii, descoperirii, trairii si apoi, la cel mai inalt nivel, al darurii de iubire. Este si mai clar ca nu poate exista viata fara iubire asa cum nu exista nici iubire fara viata. Este atat de frumos atunci cand iubirea incepe sa rasara prin speranta. Atat de multe trasaturi minunate pot iesi la iveala din noi odata ce simtim iubire! Vor aparea atunci atat de multe experiente desavarsite pline de alte sentimente derivate din iubire: optimism, sinceritate, loialitate, prietenie, siguranta…
Oricine are acces la iubire, e gratuita! Oricine poate alege sa iubeasca si sa fie iubit pe masura ce renunta la controlul mintii. Nu exista tipare in iubire, Feti-Frumosi sau cai albi pe care trebuie sa-i detina acesti Feti-Frumosi ca sa-i putem iubi. Iubirea se cauta si se gaseste, se da si se primeste neconditionat pentru ca e din suflet.
Sunt recunoascatoare pentru ca am cautat iubirea toata viata mea. Sunt recunoscatoare pentru puterea pe care mi-o da iubirea atunci cand o dau celor din jur si pentru pasiunea pentru viata pe care o am si pe care pot sa o transmit mai departe. Sunt recunoscatoare ca am savarsit acest “act de eroism” de a ma cunoaste, de a fi eu si de ma contopi cu iubirea in toate formele ei.
